Am fost mereu o idealistă și nu am ales niciodată drumul cel scurt, știind că efortul este un factor indispensabil pentru a atinge succesul. Mai știu , de asemenea , că "eu ", cea din present, sunt rezultatul unei ample lucrări, care a fost construită si reconstruită după standardele și pretențiile unei societăți la care trebuie să ne adaptăm și din care fiecare din noi suntem o parte semnificativă. În sprijinul acestui process, au venit oameni deosebiți, pe care i-am cunoscut în primii ani de scoală. Se spune că în procesul de umanizare, omul nu poate deveni om decât dacă este educat. Ei bine, baza acestui parcurs a fost stabilită, după cum spuneam, în primii ani de studiu, de către colectivul de profesori ai Școlii Gimnaziale Nicolae Costescu Bolboși. Intuiția mea nu a dat greș. Am avut onoarea de a avea ca profesori adevărați formatori, printre care mult iubita dirigintă, doamna Dima Elena, de care am reușit să mă apropii cel mai mult de-a lungul anilor. M-a educat să gândesc independent, să apreciez bunul-gust și literatura, m-a susținut să îmi realizez visele. Mi-a amintit că educația ne deosebește, pentru că "educația este ceea ce supraviețuiește după ce tot ceea ce a fost învățat, a fost uitat".

Tot în cadrul acestei școli mi-am dezvoltat pasiunea pentru geografie și limba franceză. Domnii profesori Crețan Policsenie și Fetița Octavian au reușit să-mi insufle prin dedicarea dumnealor, frumusețea materiei și importanța cunoașterii acesteia. În continuare, am optat pentru Colegiul Național “George Coșbuc " din Motru, urmând un profil umanist. În present, sunt studentă în ultimul an în cadrul Facultății de Geografie din București , drept dovadă că o pasiune pe care o dezvolți încă din copilărie poate reprezenta o ușă deschisă pentru viitor. Sunt foarte recunoscătoare pentru ceea ce a avut Școala Bolboși să îmi ofere, înțelegând ulterior însemnătatea unui citat celebru : " Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață, de aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i." (Aristotel)