Consiliul Profesoral al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Costescu” Bolboși a hotărât la începutul anului școlar ca în Regulamentul de ordine și funcționare interioară să figureze și sărbătorirea școlii, ce va avea loc în ultima zi dinaintea vacanței de Paște.

Vineri, 30 martie 2018, a fost prima dată când comunitatea școlară din Bolboși a sărbătorit ziua școlii. Elevii au aflat cu această ocazie de când datează primele forme de învățământ din comuna Bolboși, care au fost primii dascăli, cum era structurat sistemul de învățământ pe atunci, când s-au construit cele trei clădiri în care își desfășoară ei activitatea și faptul că primul local de școală a fost construit pe terenul donat de către Nicolae Costescu, un moșier din zonă, care deținea mult pământ. De aceea, școala a și primit, în urmă cu câțiva ani, numele celui care a făcut această faptă lăudabilă. Domnii profesori i-au provocat apoi la discuții libere despre ce le place și ce nu le place în școala lor, despre schimbările pe care și le-ar dori și despre relațiile cu colegii și cu profesorii.

Ziua de sărbătoare a continuat cu jocuri diverse, pe echipe, competiții sportive. În a doua parte a zilei, domnul director și diriginții claselor V-VIII au avut o întâlnire de suflet cu un grup de părinți, care au răspuns invitației de a marca împreună această zi.

Le-a fost prezentat și dumnealor istoricul școlii, au fost întrebați despre problemele cu care se confruntă, de mulțumirile și de nemulțumirile legate de școală. Tema întâlnirii a fost ”Școala și familia-factori determinanți în formarea copilului”. În acest scop, domnii profesori le-au pregătit o interesantă prezentare PowerPoint, care a cuprins modalități de colaborare eficientă între părinți și școală, metode de comunicare și de informare reciprocă între diriginți și familia elevului, așteptări ale părinților din partea cadrelor didactice, dar și așteptări ale profesorilor din partea părinților.

După aceasta, părinții au primit pliante cu sfaturi, care să îi ajute să-și înțeleagă mai bine copiii. Fiecare sfat a fost analizat și discutat, domnii profesori ajutându-i și provocându-i pe părinți să desprindă împreună semnificațiile acestora.

A  fost o activitate benefică și agreabilă, care i-a determinat pe părinți să comunice deschis despre multe aspecte.

Conducerea și corpul diriginților au hotărât să reia această activitate după vacanță, din dorința de a antrena un număr mai mare de părinți.

La final, profesorii și părinții s-au felicitat reciproc și s-au declarat mândri de școala lor.