Târgul Mărțișorului 2019 ed. II

la Școala Gimnazială ”Nicolae Costescu” Bolboși

Joi, 7 martie, elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Costescu” Bolboși au organizat prima ediție a Târgului Mărțișorului.  Inițiativa a venit din partea Comisiei de activități extracurriculare, în cadrul căreia s-a organizat o ședință de lucru, la care au participat educatorii, învățătorii și coordonatorii structurilor școlare. Pe baza propunerilor, s-a stabilit locul de desfășurare, data, produsele ce urmau a fi prezentate, precum și participanții.

Într-o atmosferă de primăvară, cu melodii și cu imagini despre anotimpul iubirii și despre Ziua Mamei, la ora 16, Căminul Cultural arăta splendid: sute de mărțișoare lucrate manual, felicitări și diplome pentru mame, brățări împletite din alb și roșu, precum și cadouri-simbol, obținute prin tehnicile origami și quilling. Obținute cu migala și cu munca de zile întregi a elevilor și a cadrelor didactice, toate îi așteptau pe părinți și pe alți doritori să le admire și să le cumpere.

În scurt timp, sala a devenit neîncăpătoare, iar cei interesați au contribuit, în mod voluntar, cu generozitatea lor, la strângerea unor sume din care fiecare clasă de elevi să-și procure lucruri necesare. Mărțișorul, talismanul primăverii, le-a purtat noroc elevilor, le-a adus speranță și motivație pentru a organiza pe viitor mai multe evenimente de acest gen.